Cercosporioza morcovului

Cercosporioza morcovului

 

Cercosporioza morcovului este o boala produsa de ciuperca Cercospora carotae, care ataca organele aeriene. Infectarea frunzelor de morcov ingreuneaza recoltarea mecanizata a culturii, cercosporioza fiind o boala care poate compromite in totalitate masa foliara si care poate afecta cantitatea si calitatea productiei.

 

SIMPTOME SI CONDITII DE DEZVOLTARE

 

Primele simptome ale bolii pot fi observate pe frunzele tinere. Morcovii infectati prezinta pete mici, ovale, bine conturate, brune pe frunze. Ulterior aceste pete cresc si conflueaza putand duce la distrugerea partiala sau totala a frunzelor.

Foto: https://ecommons.cornell.edu/
Foto: https://ecommons.cornell.edu/
Pete ovale, brune pot fi observate pe frunze la morcovii infectati – Foto: https://apps.extension.umn.edu/
Petele cresc si conflueaza putand duce la distrugerea partiala sau totala a frunzelor – Foto: https://apps.extension.umn.edu/
Cercosporioza morcovului – Foto: https://apps.extension.umn.edu/

Se poate observa ca frunzele afectate se ofilesc si se usuca rapid. Aceste pete pot fi semnalate si pe tija florifera si inflorescenta.

In cazul in care sunt atacate tulpinile pe care se formeaza florile exista riscul ca samanta sa nu se mai formeze. Agentul patogen nu afecteaza radacina plantei.

Ciuperca se transmite de la un an la altul prin intermediul semintelor infectate sau resturilor de plante infectate. Boala este favorizata de vremea calda si ploioasa.

Agentul patogen este raspandit cu usurinta cu ajutorul vantului, apei din precipitatii sau a irigatiilor prin aspersie.

 

METODE DE PREVENIRE SI COMBATERE

 

• Efectuati rotatia culturii

• Strangeti si distrugeti resturile vegetale

• Dezinfectati solul, in acest fel fiind distrusi sporii din sol

• Cultivati soiuri de morcov rezistente

• Eliminati si distrugeti plantele afectate din cultura

• Combateti buruienile deoarece acestea pot fi plante gazda

• Evitati irigarea prin aspersiune

• Aplicati fungicide specifice la observarea primelor simptome ale bolii

Pentru informatii despre produsele recomandate pentru a preveni sau trata aceasta boala contactati specialistii nostri la telefon 0743 081 008.

www.agromi.ro

 

agromi.ro