Nematozii

Nematozii

Nematozii

Nematozii sunt viermi minusculi, cei din genul Meloidogyne spp. afectand radacinile a mii de specii de planta gazda. Din genul Meloidogyne, speciile Meloidogyne incognita si Meloidogyne javanica provoaca cele mai mari gale (umflaturi neregulate ale radacinilor). Aceste gale pot acoperi intreaga radacina si provoca cele mai mari daune culturilor afectate. Culturile de tomate, castraveti, ardei, vinete, pepene, salate pot fi compromise din cauza nematozilor. Acestia sunt cunoscuti ca fiind cei mai periculosi daunatori ai radacinilor.

CICLUL DE VIATA SI SIMPTOMELE ATACULUI

Pipernicirea si ofilirea, dar si o culoare atipica a plantelor pot fi primele simptome ale plantelor afectate de nematozi. Un alt simptom il reprezinta uscarea plantei.

Atacul nematozilor duce adesea la infectiile cu Fusarium si Verticillium, care vor provoca moartea plantelor.

Fructele plantelor afectate de nematozi raman mici iar, productivitatea culturilor scade foarte mult.

Cand plantele afectate sunt scoase din sol, se pot observa umflaturi neregulate ale radacinilor, denumite noduri (gale). Aceste gale apar in urma reactiei de aparare a plantei si a enzimelor secretate de nematozi. Daca la inceput galele sunt albe, ulterior acestea se maronesc. Acesta este un indiciu al prezentei nematozilor in radacinile afectate.

Forma, marimea si numarul galelor depind de speciile de nematozi si de marimea inoculului care ataca radacinile plantelor gazda.

Nematodul radacinilor are o gama larga de gazde care include multe culturi agricole, dar si buruieni pe care pot creste si supravietui. Nematozii pot provoca boli in multe tipuri de sol, insa deteriorarea radacinilor este mult mai accentuata pe solurile usoare, nisipoase.

nematozi
Radacinile plantelor afectate prezinta umflaturi neregulate, denumite noduri (gale) – Foto: https://www.greenlife.co.ke/root-knot-nematode/
nematozi
Din genul Meloidogyne, speciile Meloidogyne incognita si Meloidogyne javanica provoaca cele mai mari gale, acestea putand acoperi intreaga radacina si provoca cele mai mari daune culturilor afectate
Nematozii
Radacina de tomate afectata de nematozi (Foto:plantwiseplusknowledgebank.org) 
nematozi
Cultura de tomate afectata de nematozi, fructele ramanand mici, productivitatea culturilor scazand foarte mult (Foto:https://backyardnature.net/yucatan/nematode.htm)
nematozi
Gale aparute pe radacina de soia in urma atacului nematozilor (Foto:https://soybeanresearchinfo.com/soybean-disease/soybean-cyst-nematode-scn/)
nematozi
Cultura de soia afectata de nematozi – se observa pipernicirea si ofilirea, dar si cloroza plantelor (Foto:https://soybeanresearchinfo.com/soybean-disease/soybean-cyst-nematode-scn/)
nematozi
Cultura de morcovi afectata de nematozi – multimea de gale rezultate in urma atacului nematozilor impiedica aprovizionarea cu apa si nutrienti a culturilor

Patrunderea in radacinilor plantelor este facuta de larvele aflate in stadiul II de dezvoltare (larve de invazie). Acestea patrund in interiorul tesuturilor pana in zona varfurilor de crestere. In timpul hranirii, larvele secreta enzime care duc la dezvoltarea gigantica a celulelor radiculare. Aceste celule uriase au un rol important in hranirea, cresterea si dezvoltarea larvelor. Transformarea larvelor in adulti are loc dupa o perioada de hranire de 2-3 saptamani.

Femela poate depune intre 300 si 2.000 de oua. Temperaturile ridicate favorizeaza dezvoltarea nematozilor, in tara noastra nematozii fiind des intalniti in sere si solarii. Ouale si larvele din sol sunt usor transportate de la o planta la alta prin apa de irigare sau in timpul lucrarilor solului (prasit, musuroire).

nematozi
Nematod vazut la microscop (Foto: theseedcollection.com.au)
nematozi
Nematozi si oua in interiorul unei radacini (Foto:https://www.canr.msu.edu/resources/nematodes-and-cover-crops )
nematozi
Femela poate depune intre 300 si 2.000 de oua, care sunt pozitionate in afara radacinii intr-o matrice mucilaginoasa (vedere la microscop) – Foto: https://content.ces.ncsu.edu/root-knot-nematode-of-tomato

METODE DE PREVENIRE

• Se recomanda dezinfectia solului

• Efectuati rotatia culturilor

• Utilizati seminte profesionale care prezinta rezistenta la nematozi

• Distrugeti buruienile care pot fi plante gazde

 

Pentru informatii despre produsele recomandate pentru a preveni sau trata atacul nematozilor contactati specialistii nostri la telefon 0743 081 008.

www.agromi.ro

agromi.ro